>
Am privit vitraliul catedralei cu interes si fascinatie.
Un copil langa mama lui intrebator si sfios de prezenta mea a intrebat aproape in soapta :/este adevarat ca oamnenii invie ?/
Raspunsul mamei simplu m-a surprins.
/Nu puiule.Doar amintirea lor ramane vie/
Nu sunt cel care sa ramana fara cuvinte dupa o replica ce nu mi se aseaza bine in constiinta.
Acum insa am ramas.
Viata este acel drum prin care incercam sa ramanem vii in memoria celor care ne cunosc.
Tot ce facem trebuie supus acestui singur si ultim scop.
Vitraliul din catedrala l-am pastrat pe memoria aparatului.
Catedrala era somtuoasa si mare intr-un oras tot atat de mare dintr-un stat cu preponderant limba franceza.
Catedrala dezolant de goala.Cu tot cu capelanul am numarat 5 persoane.
In zi de duminica dupaamiza.
Invesmantata si trista sala somptuoasa era invaluita de liniste solemna.
eram obisnuit cu slujbe de seara cu activitati de confesional si chiar cu vizitatori curiosi.
Nimic din acestea.
Afara trafic destul de strident si foarte multa agitatie.
Mi-am adus aminte de spusele mamei catre copil.
Da.
Oamenii nu invie.
Nu mai pot.
Pentru ca au pierdut calea spre memoria semenilor lor.
Au pierdut cale SPRE EL.
/EU SUNT CALEA ADEVARUL SI VIATA/
No comments:
Post a Comment